Printre tulburarile de miscare intalnite se numara si coreea, manifestata prin miscari involuntare, rapide si haotice care pot implica orice parte a corpului: capul, gatul, bratele sau membrele inferioare, uneori cu amplitudine mare a miscarilor, afectand echilibrul sau mersul (coree – din limba greaca (veche) khoreia, dans).
Miscarile coreiforme nu reprezinta un pericol pentru viata, insa indica prezenta unei afectiuni neurologice, care poate fi tranzitorie (ex: tulburarile metabolice) sau progresiva (ex: boala Huntington).
Pacientii cu coree pot initial sa nu fie constienti de miscarile anormale, deoarece pot fi subtile. Acestia isi pot suprima coreea temporar si pot camufla frecvent unele dintre miscari prin incorporarea lor in activitati semiintentionate – parakinezia. Imposibilitatea de a mentine insa contractia voluntara este caracteristica coreei si determina scaparea obiectelor si neindeminare.
Exemple de patologii ce asociaza coreea:
- ataxia – teleangiectazia, corea benigna ereditara, boala Huntington,
- erori innascute ale metabolismului: homocistinuria, fenilcetonuria, academia propionica
- encefalomiopatiile mitocondriale: neuroacantocitoza, deficitul de piruvat carboxilaza
- boala Wilson
- medicamente: anticolinergicele, anticonvulsivantele, antihistaminicele, stimulantele SNC, agonistii de dopamina, litiul, contraceptivele orale
- cauze endocrine: hipertiroidism, hipoparatiroidism
- cauze imune: boala Behcet, LES, endocardita bacteriana, encefalita herpes simplex
- mononucleoza infectioasa, boala Lyme, meningoencefalita virala
- cauze vasculare: malformatii arteriovenoase, infarct al ganglionilor bazali, moyamoya, sindrom Churg-Strauss
- cauze metabolice: hipocalcemia, hipo si hiperglicemia, hipomagnezemia, hipo si hipernatremia, insuficienta renala
- cauze neoplazice: tumorile primare si metastatice ale creierului, limfomul cerebral
- nutritionale: deficitul de vitamina B12 la copii, encefalopatia Wernicke.
Dificultatea cea mai mare a pacientilor care sufera de coree o reprezinta lipsa de control asupra corpului, ducand la teama si anxietate. Incadrarea corecta a miscarilor involuntare ale unui pacient este esentiala pentru diagnosticul coreei, investigarea cauzelor si stabilirea unui tratament, ce poate ameliora simptomele.
Coreea poate fi vazuta ca fiind rezultatul cresterii activitatii dopaminergice in ganglionii bazali, de aceea cele mai multe medicamente folosite in tratamentul simptomatic pentru coree actioneaza prin atenuarea transmiterii dopaminergice sau cresterea transmiterii GABA.
De asemenea, identificarea cauzei este esentiala pentru a prevedea caracterul autolimitat sau progresiv si posibilele complicatii asociate.
Citeste si Cand ne adresam medicului neurolog pediatru?
Comentarii recente