Ticurile la copil. Ce sunt, de ce apar si cand mergem la neurolog?

Ghid pentru parinti: cum recunosti un tic, ce il agraveaza si cum il gestionezi acasa.

„De cateva saptamani, copilul meu clipeste tot timpul, chiar si cand nu se uita la ecrane.” sau „Baiatul meu tot isi drege glasul / face un sunet din gat, dar nu are nicio raceala.”
Sunt printre cele mai frecvente ingrijorari cu care parintii ajung la cabinetul de neurologie pediatrica. In multe cazuri, ceea ce descriu ei sunt ticuri. Iar vestea cea mai importanta pe care o pot primi este si cea mai reconfortanta: ticurile sunt frecvente, sunt in general benigne si, in marea majoritate a cazurilor, dispar de la sine.

Totusi, nu orice tic trebuie ignorat. Acest articol va ajuta sa intelegeti ce sunt ticurile, cum le recunoasteti, ce le agraveaza si cand este cazul sa solicitati un consult la medicul neurolog pediatru.

Fig. 1 – Tipuri de ticuri la copil si semne care necesita consult neurologic

Ce sunt ticurile?

Ticurile sunt miscari sau sunete bruste, rapide, repetitive si involuntare, pe care copilul nu le produce intentionat. Ele apar fara un motiv aparent, se repeta in acelasi mod de fiecare data si, desi pot fi suprimate voluntar pentru scurt timp, nu pot fi eliminate complet prin simpla vointa. De fapt, tocmai aceasta caracteristica le diferentiaza de miscarile intentionate: cu cat copilul incearca mai mult sa se opreasca, cu atat senzatia de nevoi a de a executa ticul creste, similar cu senzatia de a nu te putea abtine sa nu casci.

Ticurile sunt extrem de frecvente in copilarie. Studiile arata ca pana la 20% dintre copiii de varsta scolara prezinta cel putin un tic la un moment dat. Ele apar mai frecvent la baieti decat la fete, intr-un raport de aproximativ 3 la 1, si debuteaza cel mai adesea intre 5 si 10 ani.

Tipurile de ticuri

Ticuri motorii (miscari)

Sunt cele mai frecvente si mai usor de observat de catre parinti. Implica miscari repetitive ale diferitelor parti ale corpului:

• Ticuri motorii simple: clipit excesiv (cel mai comun tic la copii), ridicat din umeri, strambaturi ale fetei sau nasului, miscari ale capului sau gatului, grimasarea
• Ticuri motorii complexe: secvente mai lungi de miscari, cum ar fi sarit, atins anumite obiecte sau persoane, sau adoptarea unor pozitii neobisnuite ale corpului

Ticuri vocale (sunete)

Sunt adesea nerecunoscute de parinti, care le atribuie unei raci sau unui obicei nervos. Implica producerea involuntara de sunete:

• Ticuri vocale simple: dregerea vocii / sunet din gat, tragere repetata pe nas, tusit fara cauza medicala, sunete scurte involuntare
• Ticuri vocale complexe: repetarea unor cuvinte sau fraze, uneori cuvinte din context sau, in forme rare, cuvinte inadecvate (coprolalie, intalnita insa numai in sindromul Tourette)

Ticuri tranzitorii vs. ticuri persistente

Din punct de vedere al duratei, ticurile se impart in doua mari categorii. Ticurile tranzitorii dureaza mai putin de 12 luni si reprezinta forma cea mai frecventa la copii. Ele dispar de regula fara niciun tratament si nu lasa consecinte. Ticurile persistente dureaza mai mult de 12 luni si pot necesita evaluare si uneori interventie terapeutica, in special daca afecteaza calitatea vietii copilului.

Ticurile si sindromul Tourette: care e diferenta?

Sindromul Tourette este cel mai cunoscut termen asociat cu ticurile, insa este important sa stiti ca el reprezinta forma cea mai severa si mai rara. Sindromul Tourette se diagnosticheaza atunci cand sunt prezente simultan ticuri motorii multiple si cel putin un tic vocal, persistente mai mult de un an, cu debut inainte de 18 ani.

Asadar, daca copilul dumneavoastra are doar ticuri motorii (de exemplu, clipit si ridicat din umeri) fara ticuri vocale, sau daca ticurile dureaza mai putin de un an, diagnosticul nu este sindromul Tourette. Aceasta distinctie este esentiala pentru a evita anxietatea nejustificata a parintilor.

De ce apar ticurile?

Mecanismul exact al ticurilor nu este complet elucidat, insa stim ca implica o disfunctie la nivelul unor circuite cerebrale care controleaza miscarea si inhibitia, in special la nivelul ganglionilor bazali si al conexiunilor acestora cu cortexul prefrontal.

Factorii care contribuie la aparitia ticurilor includ:

• Predispozitia genetica: ticurile au o componenta ereditara semnificativa. Daca un parinte sau o ruda apropiata a avut ticuri in copilarie, riscul copilului este mai mare
• Varsta: ticurile apar cel mai frecvent intre 5 si 10 ani, odata cu o perioada intensa de maturizare a circuitelor cerebrale
• Sexul masculin: baietii sunt afectati de 3 ori mai frecvent decat fetele
• Stresul si anxietatea: nu cauzeaza ticurile, dar le pot agrava semnificativ
• Infectiile streptococice: in unele cazuri, ticurile pot aparea sau se pot agrava brusc dupa o angina streptococica (fenomen cunoscut sub denumirea de PANDAS)

Ce agraveaza ticurile?

Parintii observa frecvent ca ticurile sunt mai intense in anumite momente. Factorii care agraveaza ticurile sunt:

• Oboseala si lipsa somnului
• Stresul: inceputul anului scolar, examenele, conflictele in familie
• Emotiile intense, fie pozitive (entuziasm, excitare), fie negative (frica, frustrare)
• Expunerea prelungita la ecrane
• Discutiile despre tic in prezenta copilului sau atragerea atentiei asupra lui
• Perioadele de boala sau febra

Un lucru important de stiut: ticurile tind sa se amelioreze cand copilul este concentrat pe o activitate care il absoarbe complet, cum ar fi cititul, desenul sau un joc favorit, si dispar aproape complet in somn.

Ce NU trebuie sa faca parintele

Reactia parintelui fata de tic este la fel de importanta ca orice tratament. Iata ce este contraindicat:

• A atrage atentia copilului asupra ticului in mod repetat: acest lucru creste anxietatea si intensifica ticul
• A cere copilului sa se opreasca sau sa se controleze: copilul nu poate controla ticul si se va simti vinovat si frustrat
• A comenta ticul in fata altor persoane sau a-l ironiza
• A pedepsi copilul pentru tic
• A informa profesorii sau colegii fara a discuta mai intai cu copilul

Cea mai buna atitudine este ignorarea ticului in viata de zi cu zi si crearea unui mediu cat mai calm si lipsit de stres. Daca copilul intreaba singur despre tic, raspundeti simplu si linistitor: „Uneori creierul face anumite miscari pe care nu le controlam. Nu te doare si nu e nimic periculos.”

Cand mergem la medicul neurolog pediatru?

Nu orice tic necesita o vizita la medic. Insa urmatoarele situatii justifica o evaluare:

• Ticurile persista mai mult de 4 saptamani fara nicio ameliorare
• Copilul are atat ticuri motorii, cat si ticuri vocale
• Ticurile afecteaza activitatea scolara sau relatiile sociale ale copilului
• Copilul este stresat sau jenat de ticuri
• Ticurile sunt insotite de simptome de tip OCD (obsesii, ritualuri) sau ADHD (neatentie, hiperactivitate)
• Ticurile au aparut brusc si s-au intensificat rapid, in special dupa o infectie
• Parintele este extrem de ingrijorat si are nevoie de clarificari si linistire din partea unui specialist

La consultatie, medicul neurolog pediatru va evalua tipul, frecventa si severitatea ticurilor, va exclude alte afectiuni neurologice care pot mima ticurile (epilepsie, miscari coreice, distonii) si va stabili daca este necesara vreo interventie.

Cum se trateaza ticurile?

Tratamentul ticurilor este individualizat si depinde de severitatea lor si de impactul asupra vietii copilului:

• Ticuri usoare: psihoeducatia parintilor si a copilului este suficienta. Reducerea stresului, somnul adecvat si ignorarea ticului duc frecvent la ameliorare spontana
• Ticuri moderate: terapia comportamentala, in special tehnica CBIT (Comprehensive Behavioral Intervention for Tics), este recomandata ca prima linie. Aceasta invatata copilul sa recunoasca senzatia care precede ticul si sa o inlocuiasca cu o miscare incompatibila
• Ticuri severe, care afecteaza major calitatea vietii: tratamentul medicamentos poate fi recomandat de medicul specialist, cu monitorizare atenta

Marea majoritate a ticurilor se amelioreaza semnificativ in adolescenta si dispar complet la maturitate. Aproximativ 50% dintre copiii cu ticuri nu mai prezinta nicio manifestare dupa varsta de 18 ani.

Concluzie

Ticurile sunt frecvente in copilarie, sunt in general benigne si nu reprezinta un semn de boala grava. Cel mai important lucru pe care il puteti face ca parinte este sa ramaneti calm, sa nu atrageti atentia copilului asupra ticului si sa creati un mediu linistit acasa. Daca aveti ingrijorari sau daca ticurile afecteaza calitatea vietii copilului, un consult la medicul neurolog pediatru va clarifica situatia si va oferi un plan personalizat de management.

Nu asteptati saptamani intregi ingrijorati. O consultatie de specialitate poate transforma o sursa de anxietate intr-un raspuns clar si o cale de actiune concreta.

 

Bibliografie

[1] Leckman JF, Riddle MA, Hardin MT, et al. The Yale Global Tic Severity Scale: initial testing of a clinician-rated scale of tic severity. J Am Acad Child Adolesc Psychiatry. 1989;28(4):566-573.
[2] Pringsheim T, Doja A, Gorman D, et al. Canadian guidelines for the evidence-based treatment of tic disorders: pharmacotherapy. Can J Psychiatry. 2012;57(3):133-143.
[3] Verdellen C, van de Griendt J, Hartmann A, Murphy T; ESSTS Guidelines Group. European clinical guidelines for Tourette syndrome and other tic disorders. Eur Child Adolesc Psychiatry. 2011;20(4):155-171.
[4] American Academy of Neurology. Practice guideline: Treatment of tics in people with Tourette syndrome and chronic tic disorders. Neurology. 2019;92(19):896-906.
[5] Singer HS. Tics and Tourette syndrome. Continuum (Minneap Minn). 2019;25(4):936-958.