Ticurile sunt definite ca fiind miscari sau vocalizari (sunete) bruste, rapide, recurente, neritmice, adesea controlate voluntar si care reproduc un act motor sau vocal normal. Ticurile pot fi tranzitorii sau persistente, avand atat o componenta voluntara cat si una involuntara (pot fi reproduse de copil sau pot fi controlate de acesta), fiind accentuate in conditii de emotionalitate crescuta.

In copilarie sunt frecvente ticurile tranzitorii si formele usoare ale ticurilor, fara a avea o semnificatie clinica majora, spre deosebire de ticurile motorii si vocale multiple, care au de obicei un prognostic rezervat.

Dupa forma clinica (motorii, vocale), dupa frecventa si severitate pot fi definite urmatoarele tipuri:

– ticuri simple motorii: in care sunt implicate un numar mic de grupe musculare (clipitul, grimase faciale, miscari ale umarului, gatului) pot fi subdivizate in: ticuri clonice, ticuri tonice, ticuri distonice (in Sindromul Tourette), dupa forma contracturii musculare:

– ticuri complexe motorii: in care miscarea este mai complexa, reproduce un gest, o miscare, care implica mai multe grupe musculare (gestul de aranjare a hainelor, de ridicare a bratelor si scuturare a lor etc.); rareori in Sindromul Tourette pot sa apara si gesturi obscene si copropraxie;

– ticurile vocale: pot fi simple sau complexe:

      • ticurile vocale simple: suflat, fluierat;
      • ticurile vocale complexe: repetarea unor silabe inteligibile, pana la repetarea unor propozitii sau expresii uzuale; in Sindromul Tourette apar expresii obscene definite prin termenul de coprolalie.

 

Debutul acestei tulburari se situeaza in jurul varstei de 7 ani, rareori inainte de 3 ani sau dupa 15 ani. Copilul poate veni la consult adus de parintii ingrijorati, fie de severitatea si dramatismul miscarilor, fie pentru ca este hiperchinetic sau cu tulburari obsesive, iar in cursul examinarii sunt observate ticurile.

Anamneza releva debutul cu miscari scurte si bruste, in principal la nivelul fetei si al ochilor.
Clipitul si strambatul nasului sau al gurii sunt cele mai frecvente miscari. Ele pot fi exacerbate de emotii si dispar in somn sau cand copilul este linistit. Masuri simple de indepartare a factorilor stresanti pot aduce remisiunea.
Copiii cu ticuri sunt, de obicei, fara intarziere mintala, iar somatic sunt armoniosi si nu prezinta modificari pe EEG sau CT.

Pentru un diagnostic corect si excluderea altor patologii ce pot asocia semne si simptome similare, copiii cu ticuri trebuiesc evaluati si de catre medicul specialist neurolog pediatru.

Tratamentul in cazul ticurilor trebuie sa aiba in vedere nivelul de afectare:
– in cazurile usoare interventia se poate baza doar pe psihoeducatie.
– interventie comportamentala pentru cazurile moderate; se adreseaza atat copilului cat si familiei pentru identificarea factorilor agravanti.
– in cazul formelor severe a ticurilor, cu afectare majora a calitatii vietii, se recomanda initierea tratamentului psihofarmacologic.

 

Citeste si Traumatismele cranio-cerebrale la copii .