O criza epileptica reprezinta un eveniment cu debut si sfarsit brusc, determinat de o descarcare anormala si excesiva a unei populatii neuronale, determinand clinic fenomene tranzitorii legate de zonele corticale activate (motorii, senzitivo-motorii, autonomice sau psihice). Poate fi acompaniata sau nu de pierderea completa sau partiala a starii de constienta si in grade variabile de modificari electroencefalografice (EEG).
In prima instanta se urmareste stabilizarea copilului. Incercam sa ne mentinem calmi, pozitionam copilul intr-o parte (decubit lateral stang), eliberam caile respiratorii (descheiem nasturii, fermoarul, inlaturam esarfa/fular), monitorizam semnele vitale pe cat posibil si urmarim detaliile – modificarea tegumentelor, pozitia globilor oculari, etc.
Atentie! NU bruscam copilul, NU il lovim cu palmele peste fata, NU il muscam de deget, NU ii introducem mana in gura „sa nu isi inghita limba” – intr-un astfel de episod, scurt, copilul NU prezinta risc vital, NU isi inghite limba si NU vor exista repercusiuni asupra dezvoltarii cognitive.
In mod obisnuit, tendinta naturala a unui astfel de episod este sa se remita spontan, in < 2-3 minute; daca nu se intampla acest lucru, sunati la Serviciul de Ambulanta. Ulterior (vizita la spital nefiind o urgenta in acel moment daca starea copilului este buna, iar revenirea a fost rapida si completa la normal), puteti stabili o programare la un medic specialist neurolog pentru mai multe discutii.
Odata stabilit caracterul epileptic, vom incerca sa aflam etiologia (de ce?, din ce cauza?) cu ajutorul investigatiilor paraclinice recomandate de catre un medic neurolog specialist, etapizate si individualizate pentru fiecare copil.
Cand tratam?
De cele mai multe ori NU dupa prima criza. Vom incerca sa linistim parintii si copilul, vom explica pasii urmatori in detaliu, investigatiile necesare, informatii despre medicatie (variante terapeutice, modalitatea de administrare, reactii adverse, riscuri vs. beneficii, etc), dar si prognosticul pe termen lung.
In contextul in care urmarim binele copilului, fara sa ii inducem senzatia ca „este bolnav” si o data cu ea o stare de anxietate ce poate lasa amprente asupra vietii sociale, vom alege mai degraba varianta „wait and see” – „asteapta si vezi ce se intampla”, intrucat ~8-10% din populatia intregii lumi poate avea o singura criza in viata, fara ca acesta sa se mai repete (Berg et Shinnar, 1991).
Exista insa si exceptii. Deci, cand tratam totusi dupa prima criza epileptica?
Tratam o prima criza cu modificari EEG corespondente, in caz de status epilepticus, daca imagistica cerebrala ne indica o anomalie structurala, daca pacientul/familia sunt anxiosi si solicita initierea tratamentului, etc.
Important de retinut este insa ca o criza NU inseamna epilepsie!
Citeste si Defectele de tub neural .
Bibliografie:
1. Evaluating a first nonfebrile seizure in children – report of the quality standards subcommittee of the American Academy of Neurology, The Child Neurology Society and The American Epilepsy Society, Hirtz D, Ashwal S, Berg A, & al, 2000
2. Neurologie pediatrica – Note de curs, Conf. Dr. Dana Craiu, Catrinel Iliescu, Bucuresti, 2013
Comentarii recente